Idiocraţie

As the 21st century began, human evolution was at a turning point. Natural selection, the process by which the strongest, the smartest, the fastest, reproduced in greater numbers than the rest, a process which had once favored the noblest traits of man, now began to favor different traits. Most science fiction of the day predicted a future that was more civilized and more intelligent. But as time went on, things seemed to be heading in the opposite direction. A dumbing down. How did this happen? Evolution does not necessarily reward intelligence. With no natural predators to thin the herd, it began to simply reward those who reproduced the most, and left the intelligent to become an endangered species.

"Idiocraţie" este titlul unui film pe care l-am vizionat recent. O primă impresie: o prostie. Dar, urmărindu-l cu atenţie am ajuns la concluzia că nu e un film aiurit ca oricare altul. Bine... e o comedie SF foarte ciudată despre retardaţii din 2505 a căror minte nu funcţionează decât cu limite erotice.

Povestea îi urmăreşte pe Rita şi Joe, o prostituată şi un bibliotecar mediocru al Armatei, aleşi ca subiecţi ai unui proiect top-secret de hibernare. În loc să fie treziţi un an mai târziu, cei doi au rămăs în stare de hibernare până în 2505.

The years passed, mankind became stupider at a frightening rate. Some had high hopes the genetic engineering would correct this trend in evolution, but sadly the greatest minds and resources where focused on conquering hair loss and prolonging erections.

Astfel, Rita şi Joe au ajuns să fie cei mai inteligenţi oameni din lume, dat fiind că specimenele secolului al-XXVI-lea au un IQ mai mic de ... 0? Lumea pe care o întâlnesc cei doi e complet diferită de ce era... cândva. Ţara, în loc să fie condusă de un om cât de cât inteligent cu o armată de genii în spate, era condusă de un dobitoc cu o armată de retardaţi atât în spate, cât şi în faţă, stânga şi dreapta. Mai precis... totul era anapoda.

De exemplu, astfel se desfăşura consultaţia la doctor:

Doctor
: [Laughs] Right, kick ass. Well, don't want to sound like a dick or nothin', but, ah... it says on your chart that you're fucked up. Ah, you talk like a fag, and your shit's all retarded. What I'd do, is just like... like... you know, like, you know what I mean, like...

Comentariul unui reporter, care se presupune că are un anumit grad de cunoştinţe şi nah... inteligenţă:

Female Reporter
: It started off boring and slow with Not Sure trying to bullshit everyone with a bunch of smart talk: 'Blah blah blah. You gotta believe me!' That part of the trial sucked! But then the Chief J. just went off. He said, 'Man, whatever! The guy's guilty as shit! We all know that.' And he sentenced his ass to one night of rehabilitation.

President Camacho: Shit. I know shit's bad right now, with all that starving bullshit, and the dust storms, and we are running out of french fries and burrito coverings. But I got a solution. Astfel arată discursul unui preşedinte.

Desigur e absolut normal să fie aşa pentru o lume condusă de idioţi.

Însă ceea ce e şi mai important în legătură cu acest film este faptul că într-o oarecare măsură reflectă realitatea actuală şi poate chiar şi viitoare. Trebuie să recunoaştem că momentan pe la conducere se află numai idioţi care nu au altceva în minte decât bani. Masele de oameni sunt prostite practic în mod indirect cu ajutorul Mass-Mediei şi multe altele.

În "Idiocracy" există o scenă care se desfăşoară la cinema. The #1 movie in America was called "Ass." And that's what it was. For 90 minutes. It won four Oscars that year, including best screenplay. Dacă ar fi să ne gândim la ce filme se regizează acum, "Ass" e un film excepţional. Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu... consider că cele mai bune filme sunt cele făcute înainte de anul 2000. Par mai interesante, mai drăguţă, mai bine jucate. Se alegeau altfel actorii; după talentul lor, nu după silicoanele ... aaa... fizicul... adică nah, se-nţelege. Cred că asta se aplică şi industriei muzicale. Toţi rataţii urcă pe scenă, care mai de care mai dezbrăcat şi ridică publicul în picioare după numai 2 cuvinte pe care le repetă timp de 3-4 minute. Deci... cam aşa e prezentat şi în film. XD

Oricum... ce vreau să subliniez prin acest post este faptul că lumea pe care noi o ştim... aşa cum o ştim... e în pericol de decădere. Şi asta se întâmplă văzând cu ochii.

Există tot în acest film un schimb de replici care mie, cel puţin, mi-a plăcut foarte mult:
Rita: You think Einstein walked thinkin' everyone was bunch of dumb shits?
Joe: Yeah. Hadn't thought of that.
Rita: Now you know why he built that bomb.

Deci... să ne rugăm să nu avem nevoie de un Joe pentru a ne readuce culturile pe calea cea bună.




Notă: Postul conţine citate exacte din film. Restul îmi aparţine.

Limba Română - Corcitura Noastră Dragă!

Oameni (ne)buni, fii ai României, aţi trecut prin şcoală? Sau pentru cei care au răspunsul deja afirmativ, adică "Da" sau "Yes/Yeah/Îhî" mai bine reformulez: "Aţi fost vreodată atenţi la orele de Limba şi Literatura Română"? Ei bine, eu cred că nu.

Ei bine, dacă aţi fi fost atenţi măcar în clasa I, aţi fi aflat că în dulcea noastră limbă română nu există astfel de cuvinte care să fie scrie sub această formă: "ashtept", "cik", "tzara" (acestea sunt doar câteva dintre zecile de exemple)? Desigur, ca şi sunete există "sh", "tz", dar se aceslte litere se scriu diferit: "ş" respectiv "ţ". Încă mă mir, totuşi, cum de nu a descoperit nimeni încă trascrierea pentru "ă","î","â".

Desigur, ştim cu toţii unde au luat naştere aceste... uhmm... ciudăţenii ale ortografiei: Messenger-ul e primul pe listă, urmat de diferite site-uri: forumuri, bloguri etc. Mă rog... era de aşteptat. Internetul are şi multe părţi rele pe lângă puţinele părţi bune. XD

Deasemenea, ce suntem noi: români sau americani? Hmm... cred că undeva la mijloc: românoamericani sau americani români. Una din două... acelaşi lucru. Chiar nu contează ce denumire alegem până la urmă. Mereu avem grijă să ne etalăm cunoştineţele egale cu 0 în ale limbii engleze... şi altele, trebuie să recunoaştem, dar mai ales engleza. Deseori suntem forţaţi să fim martori la o astfel de replică: "Fatăăăă! Ai văzut ce cute e ăla? Se îmbracă atât de cool. Oh, come on... Nu vorbeşti serios, right?"

Desigur, într-un articol în care ţii morţiş să umileşti pe cineva sau să-ţi baţi joc de ceva anume, astfel de termeni se acceptă. În fond... reprezintă sarea şi piperul, right? Ce ne-am face noi dacă nu s-ar fi băgat americanii peste noi? Presupun că înlocuiam cuvintele provenite din limba engleză cu altele din limba franceză sau poate chiar rusă. *<3*> O conversaţie pe Mess e jumătate în română, jumătate dacă nu mai mult în engleză şi din când în când şi alte limbi... Bine, nici eu nu folosesc "ş", "ţ", "ă","î","â" în toiul unei discuţii virtuale, dar recunosc că mă abţin de la ... uhmm... alte semne.

Un nou limbaj cool pe Mess e ceva de genul: $@!u4! Să nu-ţi iei lumea-n cap când te contactează unu' şi începe astfel? "ASL PLS"-ul face parte din aceeaşi categorie. Cine e totuşi mai cool? Cel care-şi foloseşte capul sau maimuţa-papagal care imită tot ce vede/citeşte *dacă ştie* şi se ia după cei din jur că aşa-i la modă?

Adevărata problemă e alta: noi dăm examen, ştiaţi? După ani de zile de tastat cu "sh", "tz", "k" începi să uiţi cum se scrie corect. Să nu te mire dacă esti depunctat/ă la examen din cauza struţocămilelor scrise de tine pe foaie.

Aşa că... un sfat, zic eu, bun: hotărâţi-vă! Ce sunteţi? Români sau... restul globului?

De ce?

De ce Breakdown?

Ce se înţelege prin acest termen? Ei bine, din punctul meu de vedere este vorba despre dezmembrare, ruină, eşuare, măcinare, împărţire, descompunere, prăbuşire, depresie. Toate aceste substantive au acelaşi înţeles, acela de "Breakdown", în acelaşi timp.

De ce "Destiny"?

Ce reprezintă destinul, dacă nu acel drum pe care vrem cu toţii să-l urmăm? Desigur, până să ne dăm seama cum trebuie să mergem, folosim cărarea de pe langă, care se arată a fi mai sigură: fără maşini conduse de şoferi în stare de ebrietate, fără un trafic infernal, multe cuvinte frumoase aruncate în stânga şi-n dreapta şi multe altele...
Întrebarea râmane până la urmă... ne putem găsi adevărata cale? Sau ne oprim chiar înainte de a ieşi din tunel? Sau ne amăgim văzând în loc de acea luminiţa de la capăt luminile trenului care tocmai s-a pus în calea noastră? Avem curaj să mergem mai departe? Să înfruntăm trenul?
Avem curajul să zburăm spre stele şi să îmbrăţişăm lumina destinului? Sau totul e doar un vis staniu, al unor idealişti care nu mai au ce face cu timpul?
Deci... ce e destinul?