My name...

Your real name: -

Your Gangsta Name (first 3 letters of real name plus 'izzle'): Andizzle

Your Detective Name (fave colour plus your fave animal): Black Panther

Your Star Wars Name (The first 3 letters of your last name, first 2 letters of your first name, last 3 letters of your mum's maiden name): Seranvei

Your Superhero Name (2nd favourite color, favorite drink): White Hot Chocolate

Your Arab Name (2nd letter of your first name, 3rd letter of your last name, any letter of your middle name, 2nd letter of your moms maiden name, 3rd letter of your dads middlename, 1st letter of your siblings first name, last letter of your moms middle name): Nreaeva

Your Witness Protection Name (mother's middle name): -

Your Goth Name (black, and the name of one your pets): Black Katy

Absurd.

Trei.

Doi.

Unu.

Gândeşte.

...

"Ai două minute."

"Deci... oglindă. Trandafir. Cameleon. Floare. Zbor. Salvare. Şerveţele. Automat. Magazin. Haine. Etichetă. Bani. Vin. Cană. Agrafă. Joc. Carte. Telefon. Muzică. Versuri. Literatură. Aj... "

"Timpul a expirat. Ce reprezintă totuşi aceste cuvinte pentru tine?"

"Gânduri."

"Să înţeleg că în două minute te gândeşti la natură, băutură, muzică, bani?"

"Presupun. Nu ştiu. Nu-mi dau seama."

"Ar trebui să ştii. Doar e mintea ta."

"Este? Eu nu sunt chiar atât de sigur."

"Bineînţeles că este. E corpul tău, e creierul tău, e mintea ta. Sunt gândurile tale."

"Şi dacă greşeşti? Dacă nu eu am gândit acei termeni?"

"Înseamnă că altcineva gândeşte în locul tău."

"Pentru mine?"
"Sau nu..."

"Împotriva mea?"

"Mă cam îndoiesc."

"Atunci?"

"Nu ştiu."

"Ha! Nu ştii răspunsul. Atunci eu ce mai caut aici?"

"Răspunsuri?"

"Aştept."

"Ce?"
"Răspunsul."
"La ce?"

"La întrebare."

"Care?"
"Nu ştiu."

"Atunci?"
"Tu ştii."

"Eşti sigur?"

"Nu."

"Atunci?"
"Nu ştiu. Nu le ştii tu pe toate?"

"De ce ar trebui să le ştiu eu pe toate?"
"Ai fost creat cu acest scop."
"Oare?"

"Cu siguranţă."
"De ce eşti aşa încrezător? Nu cumva greşeşti?"
"Sigur nu."

"Atunci cine m-a creat?"
"Cel care gândeşte în locul meu."
"De ce?"

"Ca să mă faci să gândesc."

"Ai minte. Ce-ţi mai trebuie?"

"Nimic."

"Atunci?"

"Nu ştiu. Ajutor?"

"Descurcă-te."

"Atunci tu de ce eşti aici?"
"Eu doar îmi fac datoria."

"Care ar fi asta?"
"Te motivez. Te inspir. Te ajut."

"Nu se vede."
"Nu vezi tu."

"Nu am nevoie de ochelari."

"Cine spune că pentru a vedea bine e nevoie de ochelari?"
"Eu?"

"Eşti filosof?"

"Nu."

"Şi?"

"Gândesc."

"Vezi că se poate?"
"Nu văd nimic."

"Eşti orb."

"Nu. Nu sunt."

"Dovedeşte."

"Văd un palat. O lebădă. Un şarpe. O prinţesă."

"Asta văd şi eu."

"E imposibil."

"De ce?"

"Doar eu văd asta."

"Şi eu de ce nu aş vedea?"

"Pentru că eu sunt eu şi tu eşti tu."

"Şi dacă tu eşti tu şi eu sunt tu?"

"E imposibil."

"Eşti sigur?"

"Cine eşti?"

"Tu ştii mai bine."

"Oare?"

"Nu ştiu."

"Ar trebui. Cine te-a creat?"

"Tu sa-mi spui."

"Nu ştiu."

"Atunci află."

"De unde?"

"Tu ştii mai bine."

"Spune-mi adevărul."

"Care?"
"Cum care? Adevarul."

"Uită-te în oglindă şi vei vedea adevărul."

"Poftim?"
"Nu te mai gândi la haine, etichete şi bani."

"Poftim?"

"Renunţă la schimbare după cum bate vântul."

"De ce?"

"Nu mai fi un cameleon. Atuncă telefonul. Citeşte. Ascultă. Reţine. Joacă-te."

"Ce tot spui acolo?"

"Şterge necazul. Înlocuieşte-l."

"Cu ce?"

"Cu o floare?"

"Poftim?"

"Fii cine eşti cu adevărat."

"Cine sunt?"

"Nu căuta salvare. Nu o vei găsi."

"Cine eşti?"

"Tu ştii mai bine."

...

Pentru cei care nu înţeleg, nu este nicio problemă. Nu e absolut NIMIC de înţeles. Sunt doar gînduri amestecate cu plictiseală şi vin fiert.

Avatar

Am promis că voi scrie şi mă ţin de cuvânt.

Deci... săptămâna trecută am hotărât să merg şi eu la cinematograf să vizionez Avatar 3D. Noroc ca R. a avut grija cu o zi înainte să rezerve două locuri, că nu mai pupam noi film vineri după-amiaza. Oricum, după ce plecăm de la şcoală, ne îndreptăm către Iulius, în ideea că luăm repede biletele şi mergem să mâncăm, neştiind când vom ajunge acasă.

După ce am cumpărat biletele, am mai pierdut vremea vreo oră şi ceva prin magazine ca să ne dăm seama că eram deja în întârziere. XD Oricum, ne aprovizionăm repede de film, intrăm în sală şi aşteptăm.

După cum toată lumea ştie, înainte de orice film, spectatorii sunt nevoiţi să urmărească o serie de trailere a filmelor care sunt sau vor fi derulate în cinematograful respectiv. Cel care mă surprins într-un mod mai mult decât plăcut, a fost Aline in Wonderland, în regia lui Tim Burton, care 3D este mai mult decât superb, este GENIAL!!! Abia aştept să apară în cinematografe...

Oricum, revenind la Avatar... sincer, mi-a lăsat o impresie oarecum bună. Nu este un film excepţional, asta e sigur, mai ales că nu ştiu prin ce minune mi-a amintit de Planeta Maimuţelor... mă rog, sunt câteva asemănări. În schimb, pentru efecte, a meritat suma de bani pe care am cheltuit-o în acea după-amiază.

Filmul are destul de multe greşeli, care totuşi nu pot fi chiar la vedere, în sensul că atunci când îl urmăreşti eşti pur şi simplu absorbit în acţiune şi imagini şi nu realizezi micile defecte. Oricum, asta nu-l face un film prost... Faptul că e plin de clişee e cu totul altă poveste.

Deci, avem un tânăr handicapat, care în urma morţii fratelui său, îi ia locul într-un proiect special.Se infiltrează în comunitatea locuitorilor planetei respective, se îndrăgosteşte de fiica şefului, aceasta află mai târziu de aşa zisa lui trădare, deşi el între timp renunţă oarecum la partea sa umană şi se despart. Această poveste de dragoste se arată a fi interzisă, datorită războiului dintre aborigeni şi oameni. Deci... avem o Julieta mare şi albastră şi un Romeo mic şi pricăjit, care duce o viaţă dublă. Oricum, la final mor toţi cei care trebuie să moară, ea se întoarce la el, el descoperind o cale de a rămâne în corpul extraterestru... Finalul era de aşteptat; adică... dacă niciunul dintre ei nu a murit în luptă, clar că vor îmbătrâni împreună. Mă rog... cine a văzut filmul ştie despre ce vorbesc.

Bine, nu spun acum că filmul nu trebuie văzut. Ba din contră. Eu cred că oricine ar trebui să-l vadă, măcar o dată, nu de două ori, nu de zece ori. Serios acum, îşi pierde farmecul a 5-a oară. Şi totuşi, mă cam îndoiesc că la televizor va avea acelaşi impact ca la cinema. Aşa că... vă recomand să daţi o fugă până la cinematograf şi să-l vizionaţi, însă doar 3D.

R. : "Nu suntem în Twilight, dragă!" <- citat din conversaţia în drum spre casă în legătură cu finalul filmului Avatar. Poate că totuşi nu are logică, însă pentru mine şi R. are cu siguranţă! XD XD XD

Vizionare plăcută!

PECCAVI

Deci... ruşine mie. Am primit un cadou de ziua mea şi de abia după câteva luni bune îl desfac. Vorbesc în acest caz despre o carte, "Clubul Mefisto", primită cadou de la 2 prietene, cu ocazia împlinirii a X primăveri. (Ce tare! Ziua mea e chiar în prima lună a celui mai frumos anotimp, primăvara... ) După ce m-au tot stresat cu diverse întrebări gen: "Deci, ai citit cartea?", "Cum e?", "Am nimerit-o?", pot în sfârşit să le răspund.

Bine, trebuie să recunosc că am terminat cartea luna trecută, dar pentru că PUR ŞI SIMPLU nu am avut chef, nu am scris nimic pe blog despre asta... deşi intenţionam. Lenea... cucoană mare mai e... XD

"Clubul Mefisto", carte cu o copertă superbă - simplă, neagră, cotor roşu şi text auriu - este scrisă de Tess Gerritsen, o absolventă a Universităţii Standford şi deţinătoare a unei diplome de medic. Vă întrebaţi poate cum de un medic poate scrie o carte... E hai, toată lumea poate scrie o carte, dacă are imaginaţie şi talent. Însă nu ăsta e punctul forte al scriitoarei, ci cunoştinţele sale medicale care au oferit o altă atmosferă, mai realistă, decât alte cărţi de acest gen.

Acţiunea cărţii are loc undeva în preajma Crăciunului, când este descoperit un cadavru şi o mână care nu are nicio legătură cu mortăciunea găsită. Astfel, medicul legist Maura Isles şi detectivul Jane Rizzoli se angajează în demascarea criminalului.

Bine, cartea în sine e cam ciudată. Îmbină într-un mod sinistru realitatea contemporană cu evenimentele biblice şi unele scene istorice, ajungându-se la un momentat la ideea ca Satana e printre noi. La partea asta am izbucnit în râs. Bine, Lucifer are în acest roman un rol bine definit. Fie că este acceptat sau nu.

"- Unii susţin că Lucifer nu este rău,... că el reprezintă mintea curioasă, gândirea independentă, înseşi lucrurile care cândva ameninţau biserica.
- Aşadar, acum Lucifer nu este rău? Doar că a pus prea multe întrebări?"

Acest fragment extras din capitolul 23 aminteşte foarte mult de imaginea lui Memnoch, Diavolul din Cronicile lui Anne Rice.

Nu mi-au plăcut anumite pasaje mai mult decât ciudate (în lipsa unui cuvânt mai bun), ca de exemplu scena în care Maura se culcă cu un preot şi în timpul actului ea i se adresează Lui: "Am ceea ce tu, Domnul, nu-i poţi da nicicând. Ţi-l iau. Îl cer pentru mine. Hai, cheamă-ţi toţi demonii; nu mă sinchisesc." Sincer, mă aşteptam la orice, dar la asta nu. Şi într-un fel, mi-am dorit ca ea să sufere aceeaşi soartă ca şi victimele descoperite. Mai există desigur şi partea în care un preot violează o tânără frumoasă şi o acuză de vrăjitorie şi, după ce dă naştere unui băiat, este omorâtă, aceste evenimente petrecându-se cu câteva sute de ani înainte.

Subiectul se învârte în jurul expresiei "Peccavi!", provenită din limba latină şi tradusă prin "Am păcătuit!". Fiecare dintre morţi a plătit cu vârf şi îndesat pentru pentru păcatele sale. Sincer, această parte a fost absurdă, mai ales că asasinul avea o problemă cu toată lumea şi era în extaz când prelua controlul asupra victimelor sale. Acest verb apare ca semnătura criminalului şi are drept scop înspăimântarea Clubului Mefisto, o adunare de oameni "speciali" care ştiu ce e moartea (mă rog... asta e o prostie) şi care luptă împotriva creaturilor demonice de pe Pământ.

Cea mai urâtă parte, ca să spun aşa, a fost scena în care Teddy, prima victimă, îşi pierde viaţa, chiar dacă nu se explică acest lucru pe îndelete. Întrebarea din finalul capitolului "De ce te uiţi aşa la mine?" spune totul.

Oricum, cartea este interesantă. Nu pot să spun că nu mi-a făcut plăcere s-o citesc pentru că aş minţi. Păcat că a fost scrisă ca un scenariu de film. Dar nah... se putea şi mai rău. Însă tot coperta rămâne cea mai tare! E superbă!!!!

Greva pianului

ÎMI URĂSC VECINII!

De fapt doar vecina din dreapta, dacă stau bine şi mă gândesc. Ea şi potaia aia sluţită nu au altă activitate decât să se intereseze ce se întâmplă în casa mea şi, dacă se poate, să mă acuze că sunt "gălăgioasă" doar pentru că îmi ocup timpul nu numai cu activităţi şcolare şi sociale, ci şi cu pianul. Femeia asta nu are idee cât de norocoasă este. Nici măcar nu mă pot lăuda că deţin un pian/o pianină în adevăratul sens al cuvântului. Am o amărâtă de pianină electronică, care a început să scoată sunete ciudate şi nici nu are acel sunet special de pian (de care sunt profund îndrăgostită); dacă ar fi fost "adevărată" această pianină, atunci cred că vecina ar fi fost în stare să sune şi la poliţie. (Ştiu cât de enervant poate deveni uneori acest instrument, însă HEI! când îţi vine să cânţi, păi ce mai aştepţi? ... Parcă ar fi vorba de mersul la toaletă. Mda, ştiu... proastă comparaţie. ~_~)

Oricum, ideea e că ador ziua de Miercuri. Singura zi în care mă pot bucura de sunetul pianului, fie şi numai pentru aproximativ o oră. Dacă nu ar fi existat această oră pe săptămână, atunci chiar aş porni un război mondial cu vecina şi javra ei hidoasă. (Serios... câinele ală e urât. Şi mie îmi plac toţi câinii, înafară de al ei. Aşa stăpân, aşa ... creatura patrupedă cu o coafură ciudată rău de tot.)

Astfel, în urma acestui conflict am ajuns să fac greva pianului, o acţiune cam exagerată, recunosc, însă mă face să mă simt mai bine, spre disperarea alor mei. Nu cred că o să mă mai ating de claviatura pianinei electronice din sufragerie pentru o perioadă (deja e a treia săptămână), însă pentru că sunt conştientă că am multe activităţi în acest domeniu şi nu pot să rămân în urmă cu "materia", va trebui să mă folosesc de orga mea bântuită care, dacă apeşi pe o clapă îţi cântă două note. Frumos, nu?

Se putea şi mai rău.

I think...

You Think Creatively

Your brain works best when you let your intuition be your guide. You like to imagine, speculate, and fantasize. You have fun playing with ideas. You are interested in theories. You enjoy studying and developing them. You are drawn toward art, philosophy, and even math. Almost every subject is interesting to you.

How Do You Think?

Blogthings: We'll Tell You The Truth... Someone Has To!

Trăim într-o lume condusă de Vampiri!

... la această concluzie am ajuns după ce am aflat de nu ştiu ce carte/serial intitulat The Vampire Diaries. Okay... asta nu e nimic. Încă o carte cu acest subiect pe piaţă. Încă un bestseller. Mare pagubă. (Apropo... bestseller-urile nu sunt prea strălucite. Foarte rar apare câte o carte care chiar merită titlul.) După o simplă cautare pe Wikipedia - Vampire am dat de 2 liste: Vampire literature şi Vampire films. Ambele liste sunt la fel de lungi.

Practic nu mi-a venit să cred câte cărţi pe această temă sunt. Desigur asta nu e chiar o problemă, dacă o luăm aşa... Faptul că se copie una pe cealaltă şi sfârşesc majoritatea prin poveşti de dragoste interzise între muritori şi nemuritori este de fapt problema. De exemplu The Vampire Diaries şi Twilight: sunt la fel. Nu au nimic deosebit una de cealaltă. Diferenţa dintre cele 2 serii e de 15-16 ani, TVD fiind publicată prin 1992, iar Twilight... ăăă... asta chiar nu ştiu, dar presupun că în ultimii 4 ani. Ce să înţeleg din asta?

Oricum, mai frumos a fost când am descoperit numele de Duckula şi Bunnicula sau chiar Bacula, Rockula.

Ce pot să mai spun? Am rămas fără cuvinte...

Există tot felul de filme care nu reprezintă nimic înafară de nişte actori care imită vampirii. Iar cărţile... nu mai comentez.

Nu spun că mie nu-mi plac vampirii. Îmi place să citesc despre ei, ador misterul care îi învăluie, dar în ultimii 20 de ani vampirii ăştia au cam luat-o razna. Nu le mai prieşte sângele de om şi animal în general. Au nevoie doar de dragoste şi romantism. Restul nu mai e pe placul lor. Poate că asta nu e un lucru rău, dat fiind că acum aceste creaturi ale nopţii sunt pe placul tuturor, indiferend de vârstă, dar nu mai au farmec. Nu mai sunt acei vampiri care ne speriau când eram mici sau care ne bântuiau visele.

Dacă până acum câţiva ani cei care citeau cărţi cu şi despre vampiri, urmăreau astfel de filme şi nu numai despre această temă, orice creatură care depăşea limitele realului şi ale irealului erau consideraţi ciudaţi, acum toţi sunt în aceeaşi oală. Toţi sunt îndrăgostiţi de Edward Cullen. Şi dacă îi întrebi cum îl cheamă de fapt pe actor niciunul nu ştie să-ţi răspundă. Nu mă refer aici doar la Twilight... ci la actorii care-i interpretează pe vampiri.

Oricum, cred că mă opresc aici. Simţeam nevoia să scriu ceva şi articolele de pe Wikipedia mi-au dat ideea de post.

Vampires...

Vacanţă!

Pot să spun că până acum, aceasta este cea mai reuşită vacanţă vreodată. După 5 ani mi s-a îndeplinit şi mie o dorinţă: aceea de a vizita Italia, mai ales locurile despre care am tot învăţat la Istorie. După câteva săptămâni am ajuns la concluzia că Italia este o ţară superbă care merită vizitată... dar să locuieşti şi să munceşti acolo... cu siguranţă nu e de mine.

Oricum, m-am gândit să postez câteva fotografii din cele peste 1000 făcute(nu contează care unde au fost făcute...) pe acest blog, dat fiind că numai un jurnal de vacanţă îmi mai lipseşte mie acum şi aici. ^_^

Poate că nu sunt cele mai reuşite fotografii, dar pentru mine reprezintă foarte mult.

Metamorphosis

Metamorphosis este filmul pe care l-am vizionat aseară, după ce m-am chinuit să-i conving pe ai mei să mă lase să-l văd la ei în cameră. Dintre toate canalele tocmai Kanal D s-a trezit să nu se regăsească printre posturile prinse de celălalt televizor...

Şi chiar eram entuziasmată de acest film. Conform anumitor persoane care l-au văzut, Metamorphosis este extraordinar. Şi chiar am ajuns să cred asta.

Începutul promiţător prezintă Ungaria secolului al XVII-lea şi o mică parte din viaţa vestitei Contese Dracula, Erzsebet Bathory, care conform legendei, a fost cea care a răpit, a torturat şi a asasinat aproape şapte sute de fete.

Ce-i drept, dacă ar fi să ne luăm după film, care a prezentat informaţii destul de corecte despre viaţa acestei "cea mai mare criminală în serie a istoriei", Erzsebet Bathory a fost neînţeleasă şi condamnată pe nedrept.

Oricum, filmul în mare surprinde coşmarul prin care a trecut fiica Contesei Dracula, luată de lângă mama ei de la o vârstă fragedă. Pentru că a băut sânge şi a blestemat Biserica, Elisabeth (deţine acelaşi nume ca şi mama ei; Erzsebet=Elisabeth) devine vampir, iar cei care au închis-o pe Contesă în turn au fost nevoiţi să poarte acelaşi blestem generaţie după generaţie. Astfel filmul surprinde războiul continuu dintre ultimul descendent Bathory care are aproape 400 de ani şi fiecare urmaş al Contelui Thurzo.

Povestea devine şi mai şi când un pasionat de viaţa lui Erzsebet Bathory, Keith, împreună cu cei doi buni prieteni ai săi, Kim şi J.J., intră în contact cu vampirii din Ungaria.

Dacă ar fi să dau note de la 1 la 10 acestui film, acestea ar fi:
1. Scenariu: 4 (replici mai... tâmpite ca astea n-am mai pomenit)
2. Imagine: 9 (nu arăta chiar atât de rău)
3. Cadre: 10 (din cate am observat au filmat chiar în Ungaria, dar nu sunt foarte sigură încă. )
4. Actori: -10 (actori mai proşti ca ăştia n-am mai văzut în viaţa mea... Chiar nu pot să nu dau această notă.)
5. Regizor: 1 (au fost câteva momente interesante, dar doar câteva... 1-2 şi alea nesemnficative)
6. Subiect: 8 (faptul că are la bază legenda Contesei Dracula i-a ridicat cu 7 puncte nota)
7. Impresie: 1 (mi-am chinuit părinţii degeaba. Mă puteam lipsi de acest film.)

Până acum, media este... 3.2. Metamorphosis a cam rămas corigent! ^^"

Filmul are un oarecare happy-end. După ce mor câţiva, adică vreo 7 personaje, undeva în Purgatoriu (poveste lungă), Keith şi Elisabeth trăiesc fericiţi până la adânci... ăă... stai că nu-i aşa. Keith şi Elisabeth trăiesc fericiţi împreună ca un tânăr cuplu de vampiri.

De fapt nici de final nu sunt sigură, dat fiind că cei de la Kanal D au hotărât că o publicitate mică de 15 minute merită să fie dată cu 2 minute înainte să se termine filmul, dar nu mai comentăm.

Am fost dezamăgită... La început chiar credeam că e de fapt un alt film tot despre Erzsebet Bathory... Heh, viaţa!

I feel pretty!

Din întâmplare am dat astăzi peste o melodie cunoscută de toţi, mai mult sau mai puţin, dar totuşi foarte simpatică. Există desigur foarte multe variante, cu toate că cea a lui Julie Andrews a fost este şi rămâne cea mai bună dintre toate.
Mai există totuţi o altă variantă cunoscută de cei care au vizionat filmul "Anger Management" cu Adam Sandler şi Jack Nicholson.

Enjoy!

(XD XD XD XD XD XD XD XD XD XD XD XD)