Quotation of the Day

When you look long into an abyss, the abyss looks into you. [F. Nietzsche]

Noua Acropola

Distracţie (18) plăcută!

Lecţie de gătit:

1. Invită prietenele mai apropiate la tine acasă cu scopul de a sărbători cu întârziere cele 18 primăveri împlinite cu o lună mai devreme.
2. Cumpără câteva sticle de suc, obligatoriu Pepsi Twist si Fanta Madness. Dacă nimeni nu consumă băuturi alcoolice, atunci de ce să-ţi rupi tu braţele cărând 10 sacoşe de la Kaufland până acasă?

3. Pregăteşte tacâmurile şi scoate toate oalele şi cratiţele pe care le găseşti prin dulapuri.

4. Am menţionat că ar trebui sa-i trimiţi la plimbare pe ai tăi un timp? Nah... vrei să fie o "petrecere" aşa mai... nesupravegheată. XD Deci... asigură-te că au părăsit cuibul înainte să înceapă destrăbălarea.
5. După ce ajunge primul/prima invitat/ă, începi să prepari Tortellini, reţetă italienească în variantă românească, mai precis varianta ta.

6. După ce intră pe uşă şi ultimul invitat, poţi servi felul întâi, Tortellini desigur... scrie mai sus!
7. O pauză mică, de vreo câteva ore, în care tot ce faceţi este să vă uitaţi la nişte poze de prin Anglia, ascultaţi muzică pe Youtube, fiecare melodie de vreo 5-6 ori, ca să-i înţelegem mesajul, în turcă desigur, şi să vedem de ce îi place Ylvei atât de mult.

8. Vă hotărâţi într-un final că trebuie să pregatiţi şi felul doi: PIZZA!!!!

9. Scoateţi toate ingredientele din figider, ajungeţi la concluzia că nu aveţi cantitatea necesară de făină şi zahăr nu-ştiu-de-care.

10. Două persoane învitate la petrecere se oferă să meargă la magazin să cumpere făina şi zahărul.

11. Între timp, tu, sărbătorita, citeşti de 10 ori lista cu ingredientele şi modul de preparare şi Ylva se pregăteşte sufleteşte pentru frământarea aluatului. (Trebuie s-o facă cineva şi pe asta... XD)
12. După ce Ana şi Ramo se întorc cu ingredientele, ajungi la concluzia că de fapt vrei tu să frămânţi aluatul.
13. După cum observi, frământarea nu e o treabă uşoară, deci cineva expert în domeniu ar trebui să se ocupe de asta... deci... cine? YLVA! Desigur!

14. Între timp, Reilam tot face poze. I se alătură şi Ramo. Rezultatul? Multe poze de hi5 (cu pălăria MEA!!!!) XD XD XD
15. Vreo 30 de minute mai târziu, timp în care aţi făcut poze, aţi dat concert, v-au înjurat vecinii în sinea lor (de parcă tu n-ai fi făcut acelaşi lucru toată ziua...), puneţi pizza la cuptor. Şi aşteptaţi.

16. Şi tot aşteptaţi. Vă simţiţi ca în sala de aşteptare, mai ales că Reilam şi Ramo au intrat în raftul cu reviste vechi care trebuie reciclate.

17. Mai faceţi un rând de poze. Le descărcaţi. Schimbaţi bateriile.

18. Se întorc rudele acasă, dar nu te deranjează, ci se retrag frumos, pe nesimţite, în dormitor, înainte să te anunţe că ar trebui scoasă pizza din cuptor.

19. Savuraţi pizza! Ce mai aşteptaţi!!! PIZZA!!!!
20. Ana trebuie să plece. Din păcate nu mai rămâne pentru pasul 21 al acestei petreceri reuşite.

21. Film. 2009-2010. Oscar. Animaţie. UP!

22. Popcorn - 3 pungi, prima cu destinaţia gunoiul. Au stat cam mult la microunde.

23. Pe la mijlocul filmului îşi face apariţia Taz, aranjată foarte drăguţ: ca de la circ venită!

24. Îţi aduci aminte brusc de cele 3000ml de îngheţată din congelator: fistic, ciocolată şi frişcă. Yummy!

25. Terminaţi de vizionat filmul.

26. Ylva, Ramo şi Reilam se hotărăsc să plece, dar nu înainte de mai participa la o şedinţă foto în hol şi de a fi martore la o mini-bătaie cu perne şi un schimb de replici între sărbătorită şi maimuţa aia mică pe care o numeşte verişoară. (Serios acum... nu e maimuţă. E prea inteligentă pentru a fi considerată asa... dar dacă nu-i place să i se spună Pici sau Piticot, eu cum să-i spun?)

27. Cum îţi pleacă musafirii, repede la calculator, te uiţi iar la pozele făcute în ziua respectivă, mai schimbi o vorbă cu Taz.

28. Priveşti în jurul tău şi te gândeşti: "E prea târziu pentru a face curat în cameră."

29. Trimiţi fotografiile celor care au bunăvoit să participe la "mini-petrecerea" ta.

30. Noapte bună!!!

1001: Povestea tăietorului de bambus

M-am gândit să scriu despre o poveste foarte drăguţă, mai mult sau mai puţin cunoscută, "Povestea tăietorului de bambus" sau "Takeori Monogatari" - titlu original. Numită şi "strămoşul tuturor basmelor", această poveste este cea mai veche proză japoneză, apărută undeva în jurul secolului al IX-lea.

Personajul principal, prinţesa Kaguya, găsita de mică de un bătrân tăietor de bambus, este cea mai frumoasă fată din ţară. Frumuseţea ei îi atrage pe peţitori care mai de care mai bogaţi, puternici etc, însă ea refuză orice cerere în căsătorie. 5 dintre cei care s-au încumetat să-i ceară mâna au sfârşit fie umiliţi în faţa toturor, fie morţi, datorită sarcinilor dure primite de la frumoasa prinţesă.

"Povestea prinţesei Kaguya", cum mai este numită, a reprezentat o sursă importantă pentru diverse cărţi, filme, benzi desenate, anime-uri şi nu numai. Desigur, prezenţa Kaguyei s-a simţit cel mai des în diverse animaţii precum "Inuyasha", "Sailor Moon", "Code Geass" etc. Cântăreaţa japoneză Namie Amuro a lansat un videoclip bazat pe legenda prinţesei.

Eu am întâlnit titlul în "1001 cărţi de citit într-o viaţă" - varianta 2006 şi mi s-a părut chiar interesantă. De abia după multe căutări am reuşit să o găsesc pe scribd în engleză. Nu este nici prea lungă şi nici prea grea, în mai puţin de 30 de minute se poate termina de citit şi este o lectură chiar plăcută. Merită.

Piano.

Ora de pian.

Noua mea piesa preferata *de vreo cateva saptamani bune* este "Danse Macabre" de Saint-Saens, in varianta pentru pian a lui Cramer. Desi este foarte grea, este superba. Am inceput sa o studiez, insa pana ajung eu sa cant asa... vor trece muuulti ani. Insa speranta moare ultima, nu? XD

Enjoy! [Sa stiti ca cele 6 minute vor merita. Nu muriti daca dati PLAY... ]

Show!

Deci... sa ma laud putin. Chiar daca am pomenit printr-un post anterior de spectacol, nu am dat niciun titlul nimic.

Cu ocazia sarbatorilor de iarna, noi, cei din grupa domnisoarei S.P. am realizat un spectacol foarte dragut deschis tuturor, cu prestatii diferite si interpreti de toate varstele: de la 5-6 ani la 17! Pian, mandolina, tobe, voce... Magnific!

Cum si eu si Ylva ne doream de ceva vreme sa inregistram anumite piese (eu pian, ea voce... si canta chiar foarte bine!!! Talentanta fata. Pacat ca nu asculta si nu vrea sa invete notele... i-ar fi muuult mai usor. Dar ce sa-i faci? E al naibii de incapatanata!) ne-am gandit ca spectacolul e cea mai buna ocazie pentru a pune in practica ideea. Si am inregistrat You si Samson.

Am incercat sa le punem pe youtube, insa am fost speriate de o chestie roz... ciudata rau... Oricum, am renuntat la asta. Insa Ylva nu s-a lasat si le-a pus pe trilulilu. Si cine citeste asta acum... ai noroc! Mai ales daca te incumeti sa asculti piesele. Nu vei fi orbit de chestia aia roz! [Macar de era alta culoare...]

Oricum, mie una imi place cum a iesit. Desi recunosc ca am multe greseli. Chiar am emotii cand vine vorba de cantat la pian pe scena... cu public. Se putea totusi si mai bine... insa merge.

Abia astept totusi sa le inregistram cum trebuie in studio... Inca cateva zile/saptamani... sper ca nu mai mult...

Anyway... Enjoy!


Samson - Regina Spektor


Asculta mai multe audio Muzica


You - Amy Lee


Asculta mai multe audio Muzica

My name...

Your real name: -

Your Gangsta Name (first 3 letters of real name plus 'izzle'): Andizzle

Your Detective Name (fave colour plus your fave animal): Black Panther

Your Star Wars Name (The first 3 letters of your last name, first 2 letters of your first name, last 3 letters of your mum's maiden name): Seranvei

Your Superhero Name (2nd favourite color, favorite drink): White Hot Chocolate

Your Arab Name (2nd letter of your first name, 3rd letter of your last name, any letter of your middle name, 2nd letter of your moms maiden name, 3rd letter of your dads middlename, 1st letter of your siblings first name, last letter of your moms middle name): Nreaeva

Your Witness Protection Name (mother's middle name): -

Your Goth Name (black, and the name of one your pets): Black Katy

Absurd.

Trei.

Doi.

Unu.

Gândeşte.

...

"Ai două minute."

"Deci... oglindă. Trandafir. Cameleon. Floare. Zbor. Salvare. Şerveţele. Automat. Magazin. Haine. Etichetă. Bani. Vin. Cană. Agrafă. Joc. Carte. Telefon. Muzică. Versuri. Literatură. Aj... "

"Timpul a expirat. Ce reprezintă totuşi aceste cuvinte pentru tine?"

"Gânduri."

"Să înţeleg că în două minute te gândeşti la natură, băutură, muzică, bani?"

"Presupun. Nu ştiu. Nu-mi dau seama."

"Ar trebui să ştii. Doar e mintea ta."

"Este? Eu nu sunt chiar atât de sigur."

"Bineînţeles că este. E corpul tău, e creierul tău, e mintea ta. Sunt gândurile tale."

"Şi dacă greşeşti? Dacă nu eu am gândit acei termeni?"

"Înseamnă că altcineva gândeşte în locul tău."

"Pentru mine?"
"Sau nu..."

"Împotriva mea?"

"Mă cam îndoiesc."

"Atunci?"

"Nu ştiu."

"Ha! Nu ştii răspunsul. Atunci eu ce mai caut aici?"

"Răspunsuri?"

"Aştept."

"Ce?"
"Răspunsul."
"La ce?"

"La întrebare."

"Care?"
"Nu ştiu."

"Atunci?"
"Tu ştii."

"Eşti sigur?"

"Nu."

"Atunci?"
"Nu ştiu. Nu le ştii tu pe toate?"

"De ce ar trebui să le ştiu eu pe toate?"
"Ai fost creat cu acest scop."
"Oare?"

"Cu siguranţă."
"De ce eşti aşa încrezător? Nu cumva greşeşti?"
"Sigur nu."

"Atunci cine m-a creat?"
"Cel care gândeşte în locul meu."
"De ce?"

"Ca să mă faci să gândesc."

"Ai minte. Ce-ţi mai trebuie?"

"Nimic."

"Atunci?"

"Nu ştiu. Ajutor?"

"Descurcă-te."

"Atunci tu de ce eşti aici?"
"Eu doar îmi fac datoria."

"Care ar fi asta?"
"Te motivez. Te inspir. Te ajut."

"Nu se vede."
"Nu vezi tu."

"Nu am nevoie de ochelari."

"Cine spune că pentru a vedea bine e nevoie de ochelari?"
"Eu?"

"Eşti filosof?"

"Nu."

"Şi?"

"Gândesc."

"Vezi că se poate?"
"Nu văd nimic."

"Eşti orb."

"Nu. Nu sunt."

"Dovedeşte."

"Văd un palat. O lebădă. Un şarpe. O prinţesă."

"Asta văd şi eu."

"E imposibil."

"De ce?"

"Doar eu văd asta."

"Şi eu de ce nu aş vedea?"

"Pentru că eu sunt eu şi tu eşti tu."

"Şi dacă tu eşti tu şi eu sunt tu?"

"E imposibil."

"Eşti sigur?"

"Cine eşti?"

"Tu ştii mai bine."

"Oare?"

"Nu ştiu."

"Ar trebui. Cine te-a creat?"

"Tu sa-mi spui."

"Nu ştiu."

"Atunci află."

"De unde?"

"Tu ştii mai bine."

"Spune-mi adevărul."

"Care?"
"Cum care? Adevarul."

"Uită-te în oglindă şi vei vedea adevărul."

"Poftim?"
"Nu te mai gândi la haine, etichete şi bani."

"Poftim?"

"Renunţă la schimbare după cum bate vântul."

"De ce?"

"Nu mai fi un cameleon. Atuncă telefonul. Citeşte. Ascultă. Reţine. Joacă-te."

"Ce tot spui acolo?"

"Şterge necazul. Înlocuieşte-l."

"Cu ce?"

"Cu o floare?"

"Poftim?"

"Fii cine eşti cu adevărat."

"Cine sunt?"

"Nu căuta salvare. Nu o vei găsi."

"Cine eşti?"

"Tu ştii mai bine."

...

Pentru cei care nu înţeleg, nu este nicio problemă. Nu e absolut NIMIC de înţeles. Sunt doar gînduri amestecate cu plictiseală şi vin fiert.

Avatar

Am promis că voi scrie şi mă ţin de cuvânt.

Deci... săptămâna trecută am hotărât să merg şi eu la cinematograf să vizionez Avatar 3D. Noroc ca R. a avut grija cu o zi înainte să rezerve două locuri, că nu mai pupam noi film vineri după-amiaza. Oricum, după ce plecăm de la şcoală, ne îndreptăm către Iulius, în ideea că luăm repede biletele şi mergem să mâncăm, neştiind când vom ajunge acasă.

După ce am cumpărat biletele, am mai pierdut vremea vreo oră şi ceva prin magazine ca să ne dăm seama că eram deja în întârziere. XD Oricum, ne aprovizionăm repede de film, intrăm în sală şi aşteptăm.

După cum toată lumea ştie, înainte de orice film, spectatorii sunt nevoiţi să urmărească o serie de trailere a filmelor care sunt sau vor fi derulate în cinematograful respectiv. Cel care mă surprins într-un mod mai mult decât plăcut, a fost Aline in Wonderland, în regia lui Tim Burton, care 3D este mai mult decât superb, este GENIAL!!! Abia aştept să apară în cinematografe...

Oricum, revenind la Avatar... sincer, mi-a lăsat o impresie oarecum bună. Nu este un film excepţional, asta e sigur, mai ales că nu ştiu prin ce minune mi-a amintit de Planeta Maimuţelor... mă rog, sunt câteva asemănări. În schimb, pentru efecte, a meritat suma de bani pe care am cheltuit-o în acea după-amiază.

Filmul are destul de multe greşeli, care totuşi nu pot fi chiar la vedere, în sensul că atunci când îl urmăreşti eşti pur şi simplu absorbit în acţiune şi imagini şi nu realizezi micile defecte. Oricum, asta nu-l face un film prost... Faptul că e plin de clişee e cu totul altă poveste.

Deci, avem un tânăr handicapat, care în urma morţii fratelui său, îi ia locul într-un proiect special.Se infiltrează în comunitatea locuitorilor planetei respective, se îndrăgosteşte de fiica şefului, aceasta află mai târziu de aşa zisa lui trădare, deşi el între timp renunţă oarecum la partea sa umană şi se despart. Această poveste de dragoste se arată a fi interzisă, datorită războiului dintre aborigeni şi oameni. Deci... avem o Julieta mare şi albastră şi un Romeo mic şi pricăjit, care duce o viaţă dublă. Oricum, la final mor toţi cei care trebuie să moară, ea se întoarce la el, el descoperind o cale de a rămâne în corpul extraterestru... Finalul era de aşteptat; adică... dacă niciunul dintre ei nu a murit în luptă, clar că vor îmbătrâni împreună. Mă rog... cine a văzut filmul ştie despre ce vorbesc.

Bine, nu spun acum că filmul nu trebuie văzut. Ba din contră. Eu cred că oricine ar trebui să-l vadă, măcar o dată, nu de două ori, nu de zece ori. Serios acum, îşi pierde farmecul a 5-a oară. Şi totuşi, mă cam îndoiesc că la televizor va avea acelaşi impact ca la cinema. Aşa că... vă recomand să daţi o fugă până la cinematograf şi să-l vizionaţi, însă doar 3D.

R. : "Nu suntem în Twilight, dragă!" <- citat din conversaţia în drum spre casă în legătură cu finalul filmului Avatar. Poate că totuşi nu are logică, însă pentru mine şi R. are cu siguranţă! XD XD XD

Vizionare plăcută!

PECCAVI

Deci... ruşine mie. Am primit un cadou de ziua mea şi de abia după câteva luni bune îl desfac. Vorbesc în acest caz despre o carte, "Clubul Mefisto", primită cadou de la 2 prietene, cu ocazia împlinirii a X primăveri. (Ce tare! Ziua mea e chiar în prima lună a celui mai frumos anotimp, primăvara... ) După ce m-au tot stresat cu diverse întrebări gen: "Deci, ai citit cartea?", "Cum e?", "Am nimerit-o?", pot în sfârşit să le răspund.

Bine, trebuie să recunosc că am terminat cartea luna trecută, dar pentru că PUR ŞI SIMPLU nu am avut chef, nu am scris nimic pe blog despre asta... deşi intenţionam. Lenea... cucoană mare mai e... XD

"Clubul Mefisto", carte cu o copertă superbă - simplă, neagră, cotor roşu şi text auriu - este scrisă de Tess Gerritsen, o absolventă a Universităţii Standford şi deţinătoare a unei diplome de medic. Vă întrebaţi poate cum de un medic poate scrie o carte... E hai, toată lumea poate scrie o carte, dacă are imaginaţie şi talent. Însă nu ăsta e punctul forte al scriitoarei, ci cunoştinţele sale medicale care au oferit o altă atmosferă, mai realistă, decât alte cărţi de acest gen.

Acţiunea cărţii are loc undeva în preajma Crăciunului, când este descoperit un cadavru şi o mână care nu are nicio legătură cu mortăciunea găsită. Astfel, medicul legist Maura Isles şi detectivul Jane Rizzoli se angajează în demascarea criminalului.

Bine, cartea în sine e cam ciudată. Îmbină într-un mod sinistru realitatea contemporană cu evenimentele biblice şi unele scene istorice, ajungându-se la un momentat la ideea ca Satana e printre noi. La partea asta am izbucnit în râs. Bine, Lucifer are în acest roman un rol bine definit. Fie că este acceptat sau nu.

"- Unii susţin că Lucifer nu este rău,... că el reprezintă mintea curioasă, gândirea independentă, înseşi lucrurile care cândva ameninţau biserica.
- Aşadar, acum Lucifer nu este rău? Doar că a pus prea multe întrebări?"

Acest fragment extras din capitolul 23 aminteşte foarte mult de imaginea lui Memnoch, Diavolul din Cronicile lui Anne Rice.

Nu mi-au plăcut anumite pasaje mai mult decât ciudate (în lipsa unui cuvânt mai bun), ca de exemplu scena în care Maura se culcă cu un preot şi în timpul actului ea i se adresează Lui: "Am ceea ce tu, Domnul, nu-i poţi da nicicând. Ţi-l iau. Îl cer pentru mine. Hai, cheamă-ţi toţi demonii; nu mă sinchisesc." Sincer, mă aşteptam la orice, dar la asta nu. Şi într-un fel, mi-am dorit ca ea să sufere aceeaşi soartă ca şi victimele descoperite. Mai există desigur şi partea în care un preot violează o tânără frumoasă şi o acuză de vrăjitorie şi, după ce dă naştere unui băiat, este omorâtă, aceste evenimente petrecându-se cu câteva sute de ani înainte.

Subiectul se învârte în jurul expresiei "Peccavi!", provenită din limba latină şi tradusă prin "Am păcătuit!". Fiecare dintre morţi a plătit cu vârf şi îndesat pentru pentru păcatele sale. Sincer, această parte a fost absurdă, mai ales că asasinul avea o problemă cu toată lumea şi era în extaz când prelua controlul asupra victimelor sale. Acest verb apare ca semnătura criminalului şi are drept scop înspăimântarea Clubului Mefisto, o adunare de oameni "speciali" care ştiu ce e moartea (mă rog... asta e o prostie) şi care luptă împotriva creaturilor demonice de pe Pământ.

Cea mai urâtă parte, ca să spun aşa, a fost scena în care Teddy, prima victimă, îşi pierde viaţa, chiar dacă nu se explică acest lucru pe îndelete. Întrebarea din finalul capitolului "De ce te uiţi aşa la mine?" spune totul.

Oricum, cartea este interesantă. Nu pot să spun că nu mi-a făcut plăcere s-o citesc pentru că aş minţi. Păcat că a fost scrisă ca un scenariu de film. Dar nah... se putea şi mai rău. Însă tot coperta rămâne cea mai tare! E superbă!!!!

Greva pianului

ÎMI URĂSC VECINII!

De fapt doar vecina din dreapta, dacă stau bine şi mă gândesc. Ea şi potaia aia sluţită nu au altă activitate decât să se intereseze ce se întâmplă în casa mea şi, dacă se poate, să mă acuze că sunt "gălăgioasă" doar pentru că îmi ocup timpul nu numai cu activităţi şcolare şi sociale, ci şi cu pianul. Femeia asta nu are idee cât de norocoasă este. Nici măcar nu mă pot lăuda că deţin un pian/o pianină în adevăratul sens al cuvântului. Am o amărâtă de pianină electronică, care a început să scoată sunete ciudate şi nici nu are acel sunet special de pian (de care sunt profund îndrăgostită); dacă ar fi fost "adevărată" această pianină, atunci cred că vecina ar fi fost în stare să sune şi la poliţie. (Ştiu cât de enervant poate deveni uneori acest instrument, însă HEI! când îţi vine să cânţi, păi ce mai aştepţi? ... Parcă ar fi vorba de mersul la toaletă. Mda, ştiu... proastă comparaţie. ~_~)

Oricum, ideea e că ador ziua de Miercuri. Singura zi în care mă pot bucura de sunetul pianului, fie şi numai pentru aproximativ o oră. Dacă nu ar fi existat această oră pe săptămână, atunci chiar aş porni un război mondial cu vecina şi javra ei hidoasă. (Serios... câinele ală e urât. Şi mie îmi plac toţi câinii, înafară de al ei. Aşa stăpân, aşa ... creatura patrupedă cu o coafură ciudată rău de tot.)

Astfel, în urma acestui conflict am ajuns să fac greva pianului, o acţiune cam exagerată, recunosc, însă mă face să mă simt mai bine, spre disperarea alor mei. Nu cred că o să mă mai ating de claviatura pianinei electronice din sufragerie pentru o perioadă (deja e a treia săptămână), însă pentru că sunt conştientă că am multe activităţi în acest domeniu şi nu pot să rămân în urmă cu "materia", va trebui să mă folosesc de orga mea bântuită care, dacă apeşi pe o clapă îţi cântă două note. Frumos, nu?

Se putea şi mai rău.

I think...

You Think Creatively

Your brain works best when you let your intuition be your guide. You like to imagine, speculate, and fantasize. You have fun playing with ideas. You are interested in theories. You enjoy studying and developing them. You are drawn toward art, philosophy, and even math. Almost every subject is interesting to you.

How Do You Think?

Blogthings: We'll Tell You The Truth... Someone Has To!

Trăim într-o lume condusă de Vampiri!

... la această concluzie am ajuns după ce am aflat de nu ştiu ce carte/serial intitulat The Vampire Diaries. Okay... asta nu e nimic. Încă o carte cu acest subiect pe piaţă. Încă un bestseller. Mare pagubă. (Apropo... bestseller-urile nu sunt prea strălucite. Foarte rar apare câte o carte care chiar merită titlul.) După o simplă cautare pe Wikipedia - Vampire am dat de 2 liste: Vampire literature şi Vampire films. Ambele liste sunt la fel de lungi.

Practic nu mi-a venit să cred câte cărţi pe această temă sunt. Desigur asta nu e chiar o problemă, dacă o luăm aşa... Faptul că se copie una pe cealaltă şi sfârşesc majoritatea prin poveşti de dragoste interzise între muritori şi nemuritori este de fapt problema. De exemplu The Vampire Diaries şi Twilight: sunt la fel. Nu au nimic deosebit una de cealaltă. Diferenţa dintre cele 2 serii e de 15-16 ani, TVD fiind publicată prin 1992, iar Twilight... ăăă... asta chiar nu ştiu, dar presupun că în ultimii 4 ani. Ce să înţeleg din asta?

Oricum, mai frumos a fost când am descoperit numele de Duckula şi Bunnicula sau chiar Bacula, Rockula.

Ce pot să mai spun? Am rămas fără cuvinte...

Există tot felul de filme care nu reprezintă nimic înafară de nişte actori care imită vampirii. Iar cărţile... nu mai comentez.

Nu spun că mie nu-mi plac vampirii. Îmi place să citesc despre ei, ador misterul care îi învăluie, dar în ultimii 20 de ani vampirii ăştia au cam luat-o razna. Nu le mai prieşte sângele de om şi animal în general. Au nevoie doar de dragoste şi romantism. Restul nu mai e pe placul lor. Poate că asta nu e un lucru rău, dat fiind că acum aceste creaturi ale nopţii sunt pe placul tuturor, indiferend de vârstă, dar nu mai au farmec. Nu mai sunt acei vampiri care ne speriau când eram mici sau care ne bântuiau visele.

Dacă până acum câţiva ani cei care citeau cărţi cu şi despre vampiri, urmăreau astfel de filme şi nu numai despre această temă, orice creatură care depăşea limitele realului şi ale irealului erau consideraţi ciudaţi, acum toţi sunt în aceeaşi oală. Toţi sunt îndrăgostiţi de Edward Cullen. Şi dacă îi întrebi cum îl cheamă de fapt pe actor niciunul nu ştie să-ţi răspundă. Nu mă refer aici doar la Twilight... ci la actorii care-i interpretează pe vampiri.

Oricum, cred că mă opresc aici. Simţeam nevoia să scriu ceva şi articolele de pe Wikipedia mi-au dat ideea de post.

Vampires...

Vacanţă!

Pot să spun că până acum, aceasta este cea mai reuşită vacanţă vreodată. După 5 ani mi s-a îndeplinit şi mie o dorinţă: aceea de a vizita Italia, mai ales locurile despre care am tot învăţat la Istorie. După câteva săptămâni am ajuns la concluzia că Italia este o ţară superbă care merită vizitată... dar să locuieşti şi să munceşti acolo... cu siguranţă nu e de mine.

Oricum, m-am gândit să postez câteva fotografii din cele peste 1000 făcute(nu contează care unde au fost făcute...) pe acest blog, dat fiind că numai un jurnal de vacanţă îmi mai lipseşte mie acum şi aici. ^_^

Poate că nu sunt cele mai reuşite fotografii, dar pentru mine reprezintă foarte mult.

Metamorphosis

Metamorphosis este filmul pe care l-am vizionat aseară, după ce m-am chinuit să-i conving pe ai mei să mă lase să-l văd la ei în cameră. Dintre toate canalele tocmai Kanal D s-a trezit să nu se regăsească printre posturile prinse de celălalt televizor...

Şi chiar eram entuziasmată de acest film. Conform anumitor persoane care l-au văzut, Metamorphosis este extraordinar. Şi chiar am ajuns să cred asta.

Începutul promiţător prezintă Ungaria secolului al XVII-lea şi o mică parte din viaţa vestitei Contese Dracula, Erzsebet Bathory, care conform legendei, a fost cea care a răpit, a torturat şi a asasinat aproape şapte sute de fete.

Ce-i drept, dacă ar fi să ne luăm după film, care a prezentat informaţii destul de corecte despre viaţa acestei "cea mai mare criminală în serie a istoriei", Erzsebet Bathory a fost neînţeleasă şi condamnată pe nedrept.

Oricum, filmul în mare surprinde coşmarul prin care a trecut fiica Contesei Dracula, luată de lângă mama ei de la o vârstă fragedă. Pentru că a băut sânge şi a blestemat Biserica, Elisabeth (deţine acelaşi nume ca şi mama ei; Erzsebet=Elisabeth) devine vampir, iar cei care au închis-o pe Contesă în turn au fost nevoiţi să poarte acelaşi blestem generaţie după generaţie. Astfel filmul surprinde războiul continuu dintre ultimul descendent Bathory care are aproape 400 de ani şi fiecare urmaş al Contelui Thurzo.

Povestea devine şi mai şi când un pasionat de viaţa lui Erzsebet Bathory, Keith, împreună cu cei doi buni prieteni ai săi, Kim şi J.J., intră în contact cu vampirii din Ungaria.

Dacă ar fi să dau note de la 1 la 10 acestui film, acestea ar fi:
1. Scenariu: 4 (replici mai... tâmpite ca astea n-am mai pomenit)
2. Imagine: 9 (nu arăta chiar atât de rău)
3. Cadre: 10 (din cate am observat au filmat chiar în Ungaria, dar nu sunt foarte sigură încă. )
4. Actori: -10 (actori mai proşti ca ăştia n-am mai văzut în viaţa mea... Chiar nu pot să nu dau această notă.)
5. Regizor: 1 (au fost câteva momente interesante, dar doar câteva... 1-2 şi alea nesemnficative)
6. Subiect: 8 (faptul că are la bază legenda Contesei Dracula i-a ridicat cu 7 puncte nota)
7. Impresie: 1 (mi-am chinuit părinţii degeaba. Mă puteam lipsi de acest film.)

Până acum, media este... 3.2. Metamorphosis a cam rămas corigent! ^^"

Filmul are un oarecare happy-end. După ce mor câţiva, adică vreo 7 personaje, undeva în Purgatoriu (poveste lungă), Keith şi Elisabeth trăiesc fericiţi până la adânci... ăă... stai că nu-i aşa. Keith şi Elisabeth trăiesc fericiţi împreună ca un tânăr cuplu de vampiri.

De fapt nici de final nu sunt sigură, dat fiind că cei de la Kanal D au hotărât că o publicitate mică de 15 minute merită să fie dată cu 2 minute înainte să se termine filmul, dar nu mai comentăm.

Am fost dezamăgită... La început chiar credeam că e de fapt un alt film tot despre Erzsebet Bathory... Heh, viaţa!

I feel pretty!

Din întâmplare am dat astăzi peste o melodie cunoscută de toţi, mai mult sau mai puţin, dar totuşi foarte simpatică. Există desigur foarte multe variante, cu toate că cea a lui Julie Andrews a fost este şi rămâne cea mai bună dintre toate.
Mai există totuţi o altă variantă cunoscută de cei care au vizionat filmul "Anger Management" cu Adam Sandler şi Jack Nicholson.

Enjoy!

(XD XD XD XD XD XD XD XD XD XD XD XD)

Diavolul Memnoch

Cât au trecut? 3 sau poate 4 ani? Da... în sfârşit rugile mele au fost ascultate. Şi vorbesc serios! Numai mama mea ştie cât am plâns eu pentru că nu am găsit cartea în librării, că la biblioteca aia oricum nu găseşti mare lucru, ca de obicei. Vorbesc desigur despre noua mea carte preferată, considerată de mulţi blasfemie şi de mine o adevărată operă de artă. Okay... ştiu că exagerez, dar cum altfel aş putea sublinia faptul că-mi place „Diavolul Memnoch” şi mai am puţin şi o idolatrizez pe Anne Rice .. Deci dau în extreme: eu nu am idoli. XD

Ei bine pot spune că seria „Cronicilor Vampirilor” mi-a plăcut atât de mult, încât dacă citesc o carte cu un subiect asemănător ştiu sigur că nu are farmec, deoarece nu se compară cu Lestat & co. ... XD XD XD *Twilight* *evil laugh*.

Totuşi, cum nu vreau ca blogul meu să se transforme într-un blog al vampirilor, (nu asta mi-a fost intenţia când m-am înregistrat pe Blogspot, serios!), voi lăsa morţii să se odihnească în pace. Ce mi-a plăcut mie din toată cartea au fost descrierile Raiului şi ale Iadului, precum şi a unei lumi intermediare (nu Purgatoriul!) ale spiritelor forţate să bântuie lumea în lung şi-n lat.

În viziunea lui Anne Rice Iadul reprezintă şcoală, educaţie şi ajutor. Şi dacă stai bine şi te gândeşti cam aşa şi este... Infernul nu e un loc în care Luci te aruncă într-un ceaun cu apă clocotită şi te serveşte la micul dejun, ci un loc în care realizezi ce ai făcut, ce nu ai făcut şi ce s-ar fi întâmplat dacă nu acţionai cum ai acţionat.

„Iadul este locul în care eu îndrept nedreptăţile Lui. Iadul este locul în care îi învăţ pe bărbaţi şi pe femei că pot fi mai buni decât El.” – afirmă Memnoch într-una din discuţiile sale cu Lestat.

„Iadul ar trebui să fie locul în care sufletele văd urmările faptelor lor, dar în care înţeleg perfect şi se compătimesc pentru că au ştiut atât de puţine lucruri.”

Desigur, se resimt şi anumite idei de revoltă împotriva Creatorului. Memnoch adică Diavolul, Satana, Lucifer etc. îşi pune întrebări, cutreieră lumea de la începuturile sale, încearcă să o înţeleagă, o pătrunde din toate punctele de vedere. După ce aduce primele suflete umane în Rai, cu chiu cu vai, este alungat din Împărăţia Cerului, dar totuşi rămâne prieten cu Dumnezeu, care îi urmează sfatul! Se naşte ca om, numindu-se Iisus.

Ceea ce m-a surprins la acest roman a fost prezentarea celor două personaje de origine divină, Dumnezeu şi Diavolul, ca fiind nu personaj Pozitiv, respectiv Negativ, ci personaj Negativ, respreciv Pozitiv. Practic Satana ia locul Creatorului într-un fel sau altul şi totuşi nu îl ia, după cum se lasă să se înţeleagă undeva pe la sfârşitul cărţii.

Pe Dumnezeu „războiul îl fascinează, boala este asemenea culorii violete pentru privirea Lui, iar sacrificiul de sine o laudă a gloriei Sale! De parcă El s-ar fi sacrificat vreodată! Încearcă să mă copleşească cu numere. Nedreptatea s-a răspândit în numele crucii mai mult decât în numele oricărei alte cauze, embleme, filosofii sau credinţe născute pe Pământ.”

El, Dumnezeu, este cel care refuză intrarea oamenilor în Cer, vrea să moară ca o fiinţă superioară şi nu se lasă convins să se comporte ca un om până la sfârşit... Mi s-a părut o personalitate demnă de a nu fi urmată, în acel moment.

În ultimele capitole ale romanului Vălul Veronicăi devine un adevărat simbol al recunoaşterii existenţei Divinităţii, iar Lestat eroul care l-a pus la dispoziţia lumii, cu tot cu mărturiile sale cu privire la jocul dintre Dumnezeu şi Memnoch, în care Cel dintâi rămâne tot pe acelaşi loc şi îi joacă pe ceilalţi pe degete.

Concluzia: „Dumnezeu şi Diavolul sunt nişte idioţi.” Şi afirmaţia nu-mi aparţine, oricât de împotriva ideilor idioate predate şi impuse la ora de Religie aş fi, ci scriitoarei Anne Rice.

Concluzia mea: „Diavolul Memnoch” e GENIALĂ!

Lumina!

adopt your own virtual pet!

Idiocraţie

As the 21st century began, human evolution was at a turning point. Natural selection, the process by which the strongest, the smartest, the fastest, reproduced in greater numbers than the rest, a process which had once favored the noblest traits of man, now began to favor different traits. Most science fiction of the day predicted a future that was more civilized and more intelligent. But as time went on, things seemed to be heading in the opposite direction. A dumbing down. How did this happen? Evolution does not necessarily reward intelligence. With no natural predators to thin the herd, it began to simply reward those who reproduced the most, and left the intelligent to become an endangered species.

"Idiocraţie" este titlul unui film pe care l-am vizionat recent. O primă impresie: o prostie. Dar, urmărindu-l cu atenţie am ajuns la concluzia că nu e un film aiurit ca oricare altul. Bine... e o comedie SF foarte ciudată despre retardaţii din 2505 a căror minte nu funcţionează decât cu limite erotice.

Povestea îi urmăreşte pe Rita şi Joe, o prostituată şi un bibliotecar mediocru al Armatei, aleşi ca subiecţi ai unui proiect top-secret de hibernare. În loc să fie treziţi un an mai târziu, cei doi au rămăs în stare de hibernare până în 2505.

The years passed, mankind became stupider at a frightening rate. Some had high hopes the genetic engineering would correct this trend in evolution, but sadly the greatest minds and resources where focused on conquering hair loss and prolonging erections.

Astfel, Rita şi Joe au ajuns să fie cei mai inteligenţi oameni din lume, dat fiind că specimenele secolului al-XXVI-lea au un IQ mai mic de ... 0? Lumea pe care o întâlnesc cei doi e complet diferită de ce era... cândva. Ţara, în loc să fie condusă de un om cât de cât inteligent cu o armată de genii în spate, era condusă de un dobitoc cu o armată de retardaţi atât în spate, cât şi în faţă, stânga şi dreapta. Mai precis... totul era anapoda.

De exemplu, astfel se desfăşura consultaţia la doctor:

Doctor: [Laughs] Right, kick ass. Well, don't want to sound like a dick or nothin', but, ah... it says on your chart that you're fucked up. Ah, you talk like a fag, and your shit's all retarded. What I'd do, is just like... like... you know, like, you know what I mean, like...

Comentariul unui reporter, care se presupune că are un anumit grad de cunoştinţe şi nah... inteligenţă:

Female Reporter: It started off boring and slow with Not Sure trying to bullshit everyone with a bunch of smart talk: 'Blah blah blah. You gotta believe me!' That part of the trial sucked! But then the Chief J. just went off. He said, 'Man, whatever! The guy's guilty as shit! We all know that.' And he sentenced his ass to one night of rehabilitation.

President Camacho: Shit. I know shit's bad right now, with all that starving bullshit, and the dust storms, and we are running out of french fries and burrito coverings. But I got a solution. Astfel arată discursul unui preşedinte.

Desigur e absolut normal să fie aşa pentru o lume condusă de idioţi.

Însă ceea ce e şi mai important în legătură cu acest film este faptul că într-o oarecare măsură reflectă realitatea actuală şi poate chiar şi viitoare. Trebuie să recunoaştem că momentan pe la conducere se află numai idioţi care nu au altceva în minte decât bani. Masele de oameni sunt prostite practic în mod indirect cu ajutorul Mass-Mediei şi multe altele.

În "Idiocracy" există o scenă care se desfăşoară la cinema. The #1 movie in America was called "Ass." And that's what it was. For 90 minutes. It won four Oscars that year, including best screenplay. Dacă ar fi să ne gândim la ce filme se regizează acum, "Ass" e un film excepţional. Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu... consider că cele mai bune filme sunt cele făcute înainte de anul 2000. Par mai interesante, mai drăguţă, mai bine jucate. Se alegeau altfel actorii; după talentul lor, nu după silicoanele ... aaa... fizicul... adică nah, se-nţelege. Cred că asta se aplică şi industriei muzicale. Toţi rataţii urcă pe scenă, care mai de care mai dezbrăcat şi ridică publicul în picioare după numai 2 cuvinte pe care le repetă timp de 3-4 minute. Deci... cam aşa e prezentat şi în film. XD

Oricum... ce vreau să subliniez prin acest post este faptul că lumea pe care noi o ştim... aşa cum o ştim... e în pericol de decădere. Şi asta se întâmplă văzând cu ochii.

Există tot în acest film un schimb de replici care mie, cel puţin, mi-a plăcut foarte mult:
Rita: You think Einstein walked thinkin' everyone was bunch of dumb shits?
Joe: Yeah. Hadn't thought of that.
Rita: Now you know why he built that bomb.

Deci... să ne rugăm să nu avem nevoie de un Joe pentru a ne readuce culturile pe calea cea bună.




Notă: Postul conţine citate exacte din film. Restul îmi aparţine.